duminică, 2 iulie 2017

blind date...

își cuprinse fruntea cu palma stângă, iar degetele i-au prins capul ca într-o menghină. așa făcea mereu când era era agitat. doar că acum aproape că-l durea. degetul cel mare și cel mic erau la extremitatea caracatiței și îi presau tâmplele ce încercau să domolească zvâcnirile pornite din stomac.

închise ochii și capul îi alunecă ușor pe spate. o vreme simți bătălia crâncenă, dar nerăbdarea îl aruncă din pat pe scaunul vechiului său birou. privea deznădăjduit acul ceasului și mișcarea sa molcomă spre următoarea secundă. realiză că bucata delicată de metal ajungea tot mai greu să-l urnească pe dolofanul leneș la următorul minut și asta îl scotea din minți.

a plonjat brusc pe marginea patului și a apucat telefonul. privirea îi alergă bezmetică pentru a suta oară peste cele cîteva cuvinte ale mesajului. erau cinci la număr. ba nu, erau mai mult de un milion de fapt și toate aveau să-i aducă curând sfârșitul unei așteptări cumplite începute cu un zâmbet rostogolit senin spre ea.

taximetristul îi aruncă un zâmbet când îl văzu că avea nevoie de telefon pentru a-i spune adresa. ”acolo mergem”, spuse omul către cel afundat pe bancheta din spate. cu siguranță bănuia că ceva frumos e pe cale să se întâmple și-i plăcea că e părtaș la asta.

orașul se punea la culcare, însă în mașina galbenă, nu era vreme de somn. bărbatul din fața sa era relaxat. se vedea că-i place să conducă prin măruntaiele clujului înfofolit în plapuma nopții. și zâmbea mereu privind din când în când la cel care sorbea cu nesaț ceva din telefon.  misterul a fost curând spulberat și hodoroaga pe patru roți s-a umplut de voie bună. nu-l putea lăsa totuși să ajungă la întâlnire cu un nasture de la cămașă încheiat cu un rând mai sus.

la semafor, încă pe roșu, roțile mașinii mușcă cu poftă din asfalt. îndoită de frig, bătrâna e tot acolo unde a lăsat-o în urmă cu aproape o jumătate de an. în alte vremuri ar fi vrut să coboare, să cumpere o mână de flori de câmp de la ea, însă acum a tăcut.

siluetele de pe marginea drumului s-au evaporat curând și luminile orașului erau parcă aprinse doar pentru el.

nu voia să întârzie nicio secundă, așa că s-a despărțit rapid de omul vesel de la volan. privi la șirul de blocuri și știa că acolo, undeva, o ușă a fost lăsată deschisă doar pentru el.

și-a verificat încă o dată nasturii cămășii și a pășit pe stradă. era liniște și era bine. trăgea cu poftă din țigară și credea că se calmase. a apăsat înfrigurat butonul interfonului. a urmat doar clinchetul metalic al zăvorului ce s-a deschis. atât.

a ciocănit abia simțit în timp ce împingea ușa grea. era întuneric și de undeva răzbătea o melodie lentă. era totul așa cum i s-a promis. o lumânare ardea orb pe masă, îndeajuns ca el să vadă strălucirea a doi ochi ce-i întorceau un zâmbet dintr-o primăvară venită parcă din alt timp.

nu a fost nevoie de cuvinte, nici măcar de unul singur. nu s-a mai auzit decât atingerea unor buze ce nu se știau până atunci și o ușă ce s-a închis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu