duminică, 8 iunie 2014

puţin, atât de puţin...

aş vrea să fiu acum un mic jean-luc picard, să apăs butonul mic de la piept şi să rostesc cuvântul magic: engage! să mă teleportez, nu departe, doar peste două săptămâni, în trenul care mă va duce la marea mea. nu vreau direct pe plajă, ci în patul tare al cuşetei.

mi s-a făcut şi dor de mers pe drumul de fier, să mă trezesc fără să vreau într-o gară dragă mie de la o vreme. să cobor înfrigurat şi să trag cu nesaţ fum după fum din ţigara aproape strivită între degetele mele mari. să urmăresc fumul albastru risipindu-se în aerul aspru al nopţii. să-mi rog îngerii să nu uite că au de dus la capăt ceva în fiece noapte, undeva, acolo, dincolo de fierul ruginit şi scrâşnitor al gării, dincolo de luminile ce încă se luptă cu strălucirea lunii. un oftat tot voi scăpa, dar va fi unul pentru dincolo, în lumea mea de departe... aici, acolo, voi fi doar un trecător prin noaptea care mă aduce doar mai aproape de o magie doar de mine ştiută şi simţită. şi nu voi urca în monstrul gălăgios şi ruginit fără să le şoptesc îngerilor să aşeze floarea nopţii lângă sufletul de om bun.

ştiu că voi adormi cu vuietul valurilor ce-mi vor răscoli simţurile. ştiu că voi visa albastrul infinit şi voi auzi ţipătul bezmetic al pescăruşilor. mă voi trezi, şi-mi va fi foame, şi-mi va fi sete. şi-o să mă doară toate. şi mâini, şi picioare, şi spatele... dar voi şti că fiece secundă, fiece stâlp ce-mi va trece prin faţa ochilor, fiecare maşină sau gară nenorocită pe care o voi lăsa în urmă mă duce mai aproape de locul unde apa şi pământul se iubesc atât de frumos de o veşnicie. acolo e permis orice. chiar şi să visezi... vreau şi eu...

hihi, sunt ca un copil... şi-mi place al naibii... mai e puţin, atât de puţin...




 






3 comentarii: