rugă pentru îngeri...

vreau să ajung la îngerii ce te îmbrățișează în fiecare noapte. să-i rog să mă lase și pe mine să văd chipul tău cufundat în perna moale. să-mi trec neștiut mâna prin părul ce-ți ferește ochii de lumina lunii. să înțeleg de unde vine zâmbetul acela liniștit de pe buzele tale.

te privesc flămând de tine pe după florile din glastră și mă rog vântului să danseze cu perdeaua ce-mi stă stavilă privirii nesătule. am bătut atâta drum și oasele-mi sunt grele, dar mi-e sufletul plin de drag că te pot veghea acum. și mă rog norilor să plece și lunii să vină lângă mine. și chem stelele. și mă rog iar vântului, să le împrăștie peste trupul tău mic ce se joacă cu îngerii. am de pe drum și o ramură de liliac și trei margarete pe care aș vrea să ți le prind în păr. și mă rog iar îngerilor să mă lase și pe mine în joaca lor cu tine.

strângi în brațe perna mică și aproape că-ți aud bătaia domoală a inimii. ești atât de frumoasă în scăpărarea stelelor și în potolita lumină a lunii. ațipesc cocoțat ridicol pe fereastra ta și în vis mă joc cu părul tău. văd și tresărirea lină a ochilor ce m-au fermecat atunci și, iar, acel zâmbet ce m-a năucit. îți ating ușor fruntea și cobor pe nas în jos. mă las purtat de conturul buzelor și degetul îmi este pârjolit de respirația ta. aud mai limpede vocea tihnită a inimii tale. aș vrea să te sărut, dar mi-e că-ți tulbur pacea.

dansul vântului s-a încheiat, luna și stelele au plecat la culcare și liniștea m-a trezit din visare. aud florile din glastră spunându-mi bună dimineața și foșnetul unor aripi. să fi fost îngerii ce mi-au ascultat ruga?

e vremea să plec, dar drumu-mi va fi ușor acum. și nu știu dacă vei mai găsi margaretele mele împletite în părul moale și nici ramura de liliac lăsată pe geam. dar poate-ți vei aminti că am fost și eu în joaca cu îngerii tăi. și poate vei mai auzi și ecoul buzelor mele ce ți-au șoptit că... te iubesc.

iubire într-o noapte fără stele...

e târziu în noapte și mă cert în gând cu pescărușii ce țipă isteric pe sub norii grei. mă uit la perdeaua ce dansează dincolo de fotoliul maroniu și simt adierea vântului ce împrăștie prin cameră fumul albastru al țigării ce-și irosește menirea în scrumiera mult prea plină.

ochii mi s-au liniștit și mă văd, parcă, din partea cealaltă a laptopului, cu fața luminată de albul ecranului, în întunericul vioi din cameră. mă văd zâmbind frumos. mi-ar plăcea să-mi faci o poză așa acum, și apoi să mă iei de mână și să mă duci pe plajă. mă duci?

aud de departe revărsarea necontenită. nu sunt stelele să mă ajute și nici luna să-mi lumineze drumul, dar știu încotro s-o iau. îți strâng palma mică și coborâm încet pe treptele abrupte. prietenii mei înaripați țipă bezmetici în continuare. știu că mă așteaptă acolo și vreau să-i vezi și tu, așa nevăzuți cum sunt.

ne afundăm în nisipul fin și îmi petrec brațele în jurul tău. să știi că visam demult la clipa asta. să ne plimbăm împreună cu marea, cu valurile și cu noaptea. și cu norii, și cu adierea ce vine de dincolo de lumea asta.

e mult prea întuneric și am senzația că ajunge doar să mă ridic pe vârfuri ca să rup o bucată din norul greu și mai apoi să-l spulber spre tine cu un suflu ușor. exact ca și cu păpădiile.

câinii ne latră, dar o fac numai pentru a nu ne rătăci, iar pescărușii dansează deja în jurul nostru. e și simplu să ajungi acolo unde nisipul face dragoste cu apa de când lumea. trebuie s-o ții doar înainte. gemetele iubirii vin peste noi, așa înlănțuiți cum suntem.

oare te-am simțit tresărind? oare ai auzit și tu glasul iubirii veșnice? simți și tu cât de intim e totul aici? călcăm parcă rușinați prin nisipul moale și avem senzația că am devenit niște mici voyeuri.

dar e deja prea târziu să ne întoarcem. avem ochii mari și, brusc, frigul s-a risipit. stăm așezați pe rodul iubirii magice, iar vorbele am uitat să le mai rostim. visăm și ne imaginăm însă multe. îți aud respirația grea și vreau să ne iubim cu sufletele și cu inimile. vreau să te iubesc ținându-ți mâna în palmele mele mari și să-ți picur pe buzele uscate dulceața sărată a mării.

vreau să iubești și să vezi marea așa cum am văzut-o eu zilele astea. nu așa cum o știai și cum o iubeai. vreau să vezi cât e de frumoasă și când e singură, și fără soarele pe cer. să o vezi când are chef de joacă, dar și când parcă pe lumea asta e doar ea cu norii. să o vezi atunci când parcă încremenește și nici măcar vântul nu se încumetă să sufle.

vreau să te sărut atunci când valul se sparge de bolovanii colțuroși. să aduni în palmă cochiliile goale, care-ți vor aminti mereu de vuietul iubirii noastre într-o noapte fără stele. și n-o să-i vezi nici atunci, dar vei știi că pescărușii sunt tot acolo, țipând bezmetic ca și acum...