duminică, 20 mai 2018

crâmpei...

nu poți știi cine ești și nu poți cunoaște cu adevărat decât prin ochii celui care te iubește. dacă ajungi să fii iubit, ai făcut pasul spre cunoaștere.

da, avem tot dreptul din lume ca până atunci să credem orice despre noi, putem încerca să-i convingem pe cei din jur că suntem într-un fel sau altul, chiar să ne luăm la trântă cu lucruri de care suntem convinși că suntem capabili, sau, dimpotrivă, să ne resemnăm în fața unei evidențe asumate subiectiv.

trebuie să ai alături o persoană care te iubește, care îți deschide larg ochii și te îndrumă spre ușa care duce spre propria cunoaștere.

dacă-i treci pragul, abia atunci începi să te cunoști altfel decât știai, cu bune și cu rele, și începi să realizezi ce poți face, să ai încredere în forțele proprii.

nu poți ajunge aici însă, dacă nu te lași iubit...
eS.

luni, 2 aprilie 2018

duminică, înainte de Paști...

îmi este frig. pe dinăuntru.

tu, inimă, bați de nebună, să nu cumva să spui stop. chiar, pentru ce te mai chinui? ce te mână, ce vrei să mai văd? ce vrei să mai simt? ce vrei să mai aud?

simt că n-am aer.

știi ce? mai lasă-mă un Paște, mai lasă-mă o săptămână. apoi du-te, de nu mai poți. de nu mai pot. de n-om mai putea. mai lasă-mă o vreme măcar.

ce mai înseamnă o vreme? o zi, două, trei, o lună, un an, treizeci de ani. măcar atât cât tu mai știi că sunt așa cum stii demult.

încă mai sunt așa.

dar e frig. și urlu. și n-aud. am surzit? nu mai am voce? tu m-auzi, inimă nebună? sau sunt eu nebun? văd, dar nu e nimic de văzut. mi-e frică iar să pășesc. să văd, să aud. am crezut că m-am lecuit, că pot să am dreptul să cred, că am ceva al meu.

dar, mi-e frig, și astăzi, pentru asta, te bag în mă-ta, lume. ieri a fost cald.










duminică, 31 decembrie 2017

la mulți ani, dragule...

mă doare carnea toată.

mă dor ochii pentru că nu te văd. mă dor urechile pentru că nu te mai aud. mă dor buzele pentru că nu mai simt gustul buzelor tale. mă dor brațele pentru că nu mai au ce strânge.

mă doare sufletul pentru că te-am supărat.

te iubesc de-mi sar ochii din cap de dor și mă pedepsesc pentru tot ce am facut rău.

am fost la biserică în dimineața asta și am aprins lumânări. și m-am rugat. m-am rugat pentru tine, m-am rugat pentru mine si m-am rugat pentru noi. am și zâmbit cu gândul la nebuniile pe care le-am făcut, am și râs cu gandul la râsul nostru, si apoi... mi-au dat lacrimile. am plâns, acolo, singur în biserica rece și pustie.

parcă de nicăieri, un preot a venit și s-a asezat lângă mine. mi-a pus mainile pe umeri și mi-a spus să nu ma opresc din plâns. să scot toată durerea din suflet. să-i dau drumul și să fac loc speranței. eram mut de durere. nu am putut articula niciun cuvânt. îi priveam doar ochii mari și blânzi. îi auzeam vorba domoală și-i simțeam bunătatea din suflet.

nu am putut face altceva decât să închid ochii. mi-ai apărut iar, tristă, și ochii tăi erau împlântați într-ai mei. brusc, ai zâmbit și m-am umplut de bucurie. am deschis ochii și l-am văzut pe preot rugându-se. ținea strâns în mâini o cruce mare și galbenă. privea undeva în sus și îi auzeam ruga șoptită.

lacrimile au încetat să cadă și priveam uluit la omul din fața mea. în clipa aceea mi-am spus că mai am o șansă. că nu sunt singur.

i-am pus mâna pe umăr și n-am putut rosti decât: ”mulțumesc, părinte”. ”dumnezeu iartă, fiule”, mi-a spus. am început să-i vorbesc. i-am spus tot. tot ce greșisem și cum am ajuns să produc suferință. i-am spus omului blând și răbdător din fața mea că nu-mi ajunge doar să-mi eliberez mintea de păcat și că vreau ca și ea să poată ierta. că e singura și cea mai de preț dorință a mea, acum în prag de an nou. nu mi-a spus decât: ”mergi acasă acum, și vă aștept aici pe amândoi”.

omul cu chip blând a dispărut de lângă mine, la fel de brusc cum a apărut.

am tras cu nesaț în piept aerul rece de afară. tu, mi-ai apărut din nou. ți-am luat mâna și am strâns-o cu putere. mi-am împlântat eu acum ochii într-ai tăi și ți-am cerut din nou să ierți. te iubesc, și nu e, și nu însemn nimic, fără tine.

la mulți ani, dragule și scumpule...


vineri, 22 decembrie 2017

liberté, egalité, guillotiné...

ce s-a întâmplat la sfârșitul lui decembrie 1989 ne-a adus multe. dincolo însă de toate, ne-a adus libertatea de exprimare. aveam brusc prilejul de a spune fără teamă ceea ce gândeam, ne-am câștigat dreptul de a protesta în stradă, de a striga ”Jos Iliescu” sau ”Monarhia, salvează România”. au apărut ziare multe, unele cu tiraje la care astăzi editorii de presă nici măcar nu pot visa.

ne câștigasem dreptul de a combate, de a nu fi de acord cu opinia celuilalt, și, încet, poticnit uneori, am învățat și ceea ce înseamnă respectul față de o părere contrară. și uite așa, devenea tot mai limpede  că una din valorile democrației își sădește, aici, o fundație temeinică.

ceaa ce se întâmplă însă astăzi mă îngrozește. limbajul violent, duritatea gesturilor și mai ales intoleranța față de opinia celuilalt năucește.

ieșim în stradă și vrem sânge, vrem decapitări și agităm cu satisfacție pancarte înfiorătoare, cu un limbaj intolerabil, vulgar și josnic, care nu mai provoacă jena celor din jur, ci o satisfacție rânjită. e miros de sânge în aer, ura pune încet stăpânire pe noi. ducem copiii cu noi ”să vadă revoluția”, jandarmii au devenit dușmanul de moarte, iar legea e bună doar de călcat în picioare.

dar strada are, să zicem, circumstanțe. până la urmă strada a doborît guverne legitime sau ilegitime și puteri ce păreau de nezdruncinat.

revolta vine atunci când forța pumnului, intoleranța și violența limbajului devin armele anihilării celui care îndrăznește să-și exprime decent și argumentat un punct de vedere diferit. ducem cu noi libertatea de exprimare câștigată acum 28 de ani, dar o ducem cu dorința de sânge din stradă, iar cuvintele iau tot mai des locul pancartelor și sloganurilor vulgare, lângă care ne facem zâmbitori selfiuri.

amenințăm și provocăm. argumentele celuilalt sunt luate drept insulte. ești făcut prost, idiot, ești făcut securist și comunist, pesedist roșu și ciumos dacă cutezi să exprimi ceva ce vine în contradicție cu ce face și spune astăzi strada.

și ăsta e doar primul pas. de aici până la violență, drumul este tot mai scurt pe zi ce trece.

astăzi, a urlat cineva la mine, la radio, pentru că mi-am exprimat o părere. și răcnea în așa hal de parcă îi omorâsem copiii. e genul de om care sunt convins că în clipa aceea, dacă eram față în față, ar fi luat ceva în mână și mi-ar fi dat în cap.  fără nicio remușcare și cu mintea întunecată de furie. ca el sunt deja mulți, și cred că ar trebui să ne oprim din această nebunie.

avem nevoie și de poezie pentru a schimba lumea, după cum avem nevoie de Dumnezeu ca să (re)găsim iubirea și bunătatea.

altfel, vine Crăciunul. sărbători frumoase, oameni buni...

joi, 2 noiembrie 2017

tu tata meu, și tu dino...

tu tata meu, și tu dino... e greu fără voi. sunt cum mă știți și știu că-mi simțiți iubirea, așa cum a fost ea mereu întotdeauna.

tu tata meu... să știi că iubesc.

și aș fi vrut să-ți spun atât de multe, ca niciodată. m-ai făcut un om drept și corect. m-ai invățat să fiu sincer și mi-ai spus să nu renunț niciodată la asta, pentru că nu e altă cale. mi-ai spus că dacă rămân așa, nu are cum să nu-mi fie bine, chiar dacă uneori o să pară că nu e așa.

aș bea cu tine acum, așa cum știu că ți-ar plăcea și ți-ai dorit mereu. n-am fost mereu cum ai vrut tu, dar acum îmi lipsești al naibii de mult. al naibii de mult. aș vrea să-mi spui cum ai iubit-o pe mama când v-a fost cel mai greu, cum ați trecut peste toate. să-mi spui cum să fac și eu.

sunt atât de singur și simt că dispar în fiecare zi câte puțin. dar o să fiu așa cum ți-a plăcut mereu de mine. și știu că vei fi iar mândru de fiul tău.

tu dino, dragule... mi-e dor de tine de mor. ai luat tu la tine boala grea, să-mi fie mie bine. crezi că nu știu?

mi-este dor de capul tău mare și frumos. de ochii tăi, de felul în care ai știut mereu să mă faci să zâmbesc. să râd atunci când tu sufereai. dar știu că m-ai iubit și tu, și simt asta și acum. ai plecat fără mine, dar știu că m-ai iertat.

mâna ei o mângâie pe chica, dar habar n-are că te mângâie și pe tine. eu știu asta, însă. și că te iubește la fel de mult ca și mine. ea nu știe, dar rămâne secretul nostru, ok?

astăzi o întreba pe chica: “tu ești chiar cățel?” știi, exact cum te intrebam eu...

chica îți seamănă, să știi, o iubesc uriaș, dar știu că nu ești gelos. pentru că nimeni nu mă cunoaște ca și tine.

și stii că o iubesc și pe ea. mi-ar fi plăcut să o cunoști. ai fi iubit-o la fel de mult ca și mine.

doamne ce dor îmi este de voi... să știți că o sa fiu bine.

mi-e dragă, cum îmi sunteți voi. e de ajuns să vă spun iar că o iubesc? și că nu pot fără ea? eu o tot spun, dar voi știți deja asta...